Fernand Braudel Center, Binghamton University
http://fbc.binghamton.edu/commentr.htm
Analogia
cu Vietnamul
George W. Bush arată atât
disperare cât şi ură neîmpăcată invocând analogia cu
Vietnamul pentru a justifica prezenţa neîntreruptă a Statelor Unite
în Iraq. Pentru foarte mult timp, administraţia Bush a negat această
analogie. Au făcut-o din motive evidente. Pentru cei mai mulţi dintre
oameni, ceea ce-şi amintesc despre Vietnam este că Statele Unite au
fost înfrânte, şi că această înfrângere a condus la
slăbirea puterii americane în lume.
Există totuşi un grup
semnificativ de oameni în Statele Unite care cred că SUA ar fi putut
câştiga acel război dacă politicienii nu şi-ar fi pierdut
cumpătul. Audienţa pe care George W. Bush a avut-o pentru cuvântarea
din 22 August în care a produs acest argument a fost întâlnirea anuală a
Veteranilor din Războaiele Externe. Este corect să spunem că
această audienţă anume este compusă în mare parte din
oameni care împărtăşesc punctul de vedere conform căruia
Vietnamul a fost un război ce ar fi putut fi câştigat, şi deci
Iraqul este un război care ar putea fi câştigat. Merită să
analizăm valabilitatea argumentelor lui Bush, şi a motivelor pentru
care acum, şi doar acum, a invocat analogia cu Vietnamul.
Argumentul este unul ciudat. Bush
nu a oferit nici o dovadă cât de mică privind situaţia
militară din Vietnam şi de ce, dacă Statele Unite ar fi
persistat, războiul ar fi putut fi câştigat. În loc de asta, el s-a
concentrat în întregime pe presupusele consecinţe ale retragerii.
Şi-a construit apărarea utilizând trei lozinci: oamenii din
bărci, lagărele de re-educare şi câmpurile morţii. “Oamenii
din bărci” face referire la faptul că foarte mulţi vietnamezi
care au fost susţinători ai Statelor Unite în război s-au gândit
să părăsească ţara în bărci şi mulţi
dintre ei au murit în Marea Chinei de Sud. “Lagărele de re-educare” face
referire la faptul că guvernul Vietnamului, după sfârşitul
războiului, a trimis multe persoane care s-au opus venirii lor la putere
în aşa-numitele lagăre de re-educare. Iar “câmpurile morţii”
face referire la faptul că – în Cambodgia şi nu în Vietnam – guvernul
Khmerilor Roşii care a venit la putere a asasinat un foarte mare
număr de oameni în “câmpurile morţii”. Presupunând că fiecare
dintre aceste consecinţe a fost rezultatul retragerii SUA, şi că
fiecare ar fi putut fi evitată dacă Statele Unite nu s-ar fi retras,
să le analizăm pe fiecare pe rând.
Faptul că mulţi
susţinători ai Statelor Unite aveau să dorească
părăsirea Vietnamului după retragere era desigur atât
predictibil cât şi inevitabil. Cei care pierd un război de obicei
caută să se îndepărteze de grupul împotriva cărora au
luptat. Dar moartea acestor “oameni din bărci” nu a fost responsabilitatea
guvernului vietnamez. A fost responsabilitatea Statelor Unite şi a
aliaţilor lor care au refuzat să-şi deschidă graniţele
cu generozitate în faţa acestor oameni. N-avem decât să comparăm
soarta acestor “oameni din bărci” cu cea a altor “oameni din bărci”,
cei care au părăsit Cuba de-a lungul anilor. Cei din urmă, spre
deosebire de primii, au fost primiţi cu braţele deschise în Statele
Unite.
“Lagărele de reeducare” au
fost dureroase. Mulţi oameni au murit în ele, încă şi mai
mulţi au suferit cumplit. Numărul celor care au murit a fost
totuşi de departe mai mic decât numărul vietnamezilor care au murit
din cauza războiului, şi probabil mai mic decât cel al celor care ar
fi murit dacă războiul ar fi durat mai mult. În orice caz, unde este
dovada că, dacă Statele Unite ar fi rămas în război mai
mult decât au fost deja, ar fi înfrânt Vietcongul? Şi ce s-ar fi întâmplat
în cazul în care ar fi învins oponenţii Vietcongului şi aceştia
ar fi făcut propriile “lagăre de reeducare”?
În cele din urmă, “câmpurile
morţii”. Acesta este cel mai fantezist dintre argumente. Khmerii
Roşii n-ar fi existat sub nici o formă fără războiul
din Vietnam. Statele Unite au fost cele care l-au înlăturat de la putere
pe Regele Sihanuk, cel care era cea mai puternică barieră în calea
Khmerilor Roşii. În locul lui Sihanuk, critic la adresa amestecului
american în Vietnam, Statele Unite au optat pentru Lon Nol, un general
fără sprijin popular, l-au îndepărtat pe Sihanuk, iar mai apoi
guvernul lui Lon Nol a fost la rândul lui răsturnat cu
uşurinţă de Khmerii Roşii.
Cel mai important lucru pe care
Bush l-a uitat în analiza sa a fost ceea ce nu s-a petrecut. Argumentul
principal în acea vreme pentru amestecul Statelor Unite în Vietnam a fost teza
dominoului – aceea că dacă Vietnamul cade în mâinile
comuniştilor, restul Asiei îi va urma. Nu doar că acest lucru nu s-a
petrecut, dar se poate spune că lucrurile au stat complet diferit. Azi,
Vietnamul şi Statele Unite sunt în foarte buni termeni, şi Vietnamul
are o economie înfloritoare. Se poate să nu fie “democratic” după
standardele americane, dar este o naţiune “prietenă”, nu una ostilă.
Aşadar, dat fiind toate
acestea, de ce invocă Bush acum pentru prima dată analogia cu
Vietnamul, pe care a evitat-o cu asiduitate înainte? Am spus că
parţial din disperare, parţial din ură înverşunată.
Disperarea e legată de enorma presiune populară în direcţia unei
retrageri din Iraq cât mai repede cu putinţă. Bush a creat deja o
amânare a oricărei decizii spunând că generalul Petraeus îi va
raporta lui şi Congresului pe 15 septembrie în legătură cu
succesul “creşterii” efectivelor. A afirmat că deciziile sale în
legătură cu Iraqul vor fi luate pe baza raportului generalului. Totuşi,
acum se ştie că raportul pe care generalul Petraeus îl va prezenta
Congressului va fi scris în biroul lui Bush. Deci Bush se
hotărăşte în privinţa Iraqului pe baza unui raport pe care
îl va scrie el însuşi.
De asemenea, Bush a invitat
“turişti politici” în Iraq la un tur organizat pe tema cât de bine se
descurcă forţele armate ale SUA în provincia Anbar, unde au
obţinut un acord cu o parte dintre insurgenţii sunniţi puşi
să se bată cu cealaltă parte. Chestia asta i-a impresionat pe
câţiva politicieni democraţi, care acum sunt bănuitori când este
vorba de negat “succesul”. Oamenii lui Bush admit totuşi că
situaţia politică în ansamblu este îngrozitoare. Primul-ministru al
Iraqului, Nuri al-Maliki, nu apreciază câtuşi de puţin
înţelegerile pe care Statele Unite le-a făcut la Anbar, şi nici
nu apreciază presiunea la care este supus ca să acţioneze
împotriva multiplelor miliţii confesionale. În timpul unei vizite în
Syria, a spus răspicat că Iraqul are alte opţiuni politice decât
Statele Unite. Imediat, au început să circule zvonuri conform cărora
SUA ar putea încuraja o lovitură de stat militară. Asta
într-adevăr este o analogie cu Vietnamul. Intervenţia americană
a început să devină cu adevărat pierdută atunci când
Statele Unite au pregătit o lovitură de stat militară împotriva
primului-ministru al Vietnamului de Sud, Ngo Dinh Diem. Aşadar, disperarea
constă în faptul că opţiunea rămânerii în Iraq nu mai poate
fi nicicum susţinută. Un sondaj recent al săptămânalului
Foreign Policy al aşa-numiţilor experţi în politică
externă arată că 80% dintre americani consideră că
războiul din Iraq are un “foarte negativ impact” asupra scopurilor
securităţii naţionale a SUA. Dacă cineva restrânge grupul
celor care au participat la sondaj la cei ce se declară “conservatori”,
vede că şi în acest caz 60% dintre participanţi dau acelaşi
răspuns.
Dar în ce constă ura? George
W. Bush pregăteşte viitorul. Preşedintele care s-a retras din
Vietnam a fost un republican, Gerald Ford, şi a făcut-o după o
lungă serie de eşecuri ale unui alt preşedinte republican,
Richard Nixon. Bush nu va retrage trupele. Dar el este cât se poate de sigur
că următorul preşedinte va fi forţat s-o facă. Şi
este destul de sigur că următorul preşedinte va fi din partea
Partidului Democrat. Aşa că pregăteşte terenul pentru
acuzaţia de “înjunghiere pe la spate”. Vom auzi multe legate de
această acuzaţie în următorul deceniu.
Immanuel Wallerstein
Translated by Radu Iliescu
[Copyrightul aparţine lui
Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi
autorizaţii, inclusiv privitoare la traduceri şi la postări pe
site-uri non-comerciale, şi contact: rights@agenceglobal.com,
1.336.686.9002 sau 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea pentru download,
trimitere electronică sau prin e-mail către terţi, cu
condiţia ca textul să rămână intact iar nota privind
copyrightul să fie inclusă. Pentru a contacta autorul, scrieţi
la immanuel.wallerstein@yale.edu.
Aceste comentarii, publicate de
două ori pe lună, intenţionează să fie reflecţii
la scena lumii contemporane, aşa cum sunt ele percepute nu din perspectiva
titlurilor de pe prima pagină ci pe termen lung.]
______________________________________________
Go to Fernand Braudel Center Homepage